Comisia Pre-Vetting va audia candidații din noul grup al non-judecătorilor, înaintați de Parlament la funcția de membru al CSM
18:52 | 12.07.2023 Categorie: Societate
Chişinău, 12 iul. /MOLDPRES/. Comisia Pre-Vetting va desfășura, în perioada 14-21 iulie, audierea candidaților din noul grup al non-judecătorilor, înaintați de Parlament la funcția de membru al Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), transmite MOLDPRES.
Potrivit Comisiei, interviurile vor începe vineri, 14 iulie, cu audierea Alionei Corcenco, la 10:00, și a lui Veaceslav Guțan, preconizată pentru ora 12:00, și vor continua pe 19, 20 și 21 iulie. Ora exactă a audierilor va fi anunțată ulterior.
Audierile vor avea loc la Institutul Național al Justiției, iar societatea civilă, reprezentanții mass-media și publicul larg pot participa, prin notificarea prealabilă a Secretariatului Comisiei.
Sursa citată a menționat că filmarea, transmisiunea live din sala de audieri, precum și fotografierea pe întreaga durată a ședințelor este interzisă. Secretariatul Comisiei va oferi jurnaliștilor fotografii din timpul audierilor. După încheierea audierii, înregistrările video în limbile română și engleză vor fi plasate pe pagina web a Comisiei - www.vetting.md
În urma deciziei Comisiei parlamentare juridice, numiri și imunități, din 5 mai curent, Legislativul a transmis Comisiei Pre-Vetting lista cu nouă candidați non-judecători la funcția de membru în CSM. Printre aceștia sunt juriști liber-profesioniști, avocați și reprezentanți ai societății civile și mediului academic, care vor trece prin procesul de verificare a integrității financiare și etice a Comisiei Pre-Vetting, pentru a putea deveni eligibili să ocupe o funcție de membru permanent în CSM.
Foto: Comisia Pre-Vetting