La Parlament vor fi organizate audieri în cazul decesului lui Oleg Horjan
14:50 | 18.07.2023 Categorie: Politică
Chişinău, 18 iul. /MOLDPRES/. Săptămâna viitoare, vor fi organizate audieri parlamentare în cazul decesului liderului comuniștilor din regiunea transnistreană, Oleg Horjan. Anunțul a fost făcut astăzi de vicepreședintele Legislativului, Mihail Popșoi, transmite MOLDPRES.
Oficialul a precizat că la audieri vor fi invitate instituțiile de resort pentru a examina toate circumstanțele cauzei și măsurile întreprinse de autoritățile Republicii Moldova.
„Cu o profundă tristețe și indignare, condamn tragicul omor al activistului civic din regiunea transnistreană a Republicii Moldova – Oleg Horjan. Acesta a fost una dintre puținele persoane publice, care au avut curajul să lupte pentru drepturile și libertățile fundamentale din raioanele din stânga Nistrului. A fost unul din puținii care a promovat deschis la Tiraspol apropierea celor două maluri. Pentru acest curaj a fost ținut ilegal timp de patru ani și jumătate în detenție. Circumstanțele acestui teribil omor trebuie investigate minuțios”, a afirmat Mihail Popșoi.
Vicepreședintele Parlamentului a adăugat că vor fi sesizate organismele internaționale pentru a contribui la elucidarea acestui caz. „Această crimă este o sfidare a principiilor general umane și a voinței majorității absolute a cetățenilor de pe ambele maluri ale Nistrului de a consolida încrederea reciprocă și de a trăi în pace și bună înțelegere. Sincere condoleanțe familiei îndoliate”, a conchis Popșoi.
Inspectoratul General al Poliției a anunțat ieri că liderul comuniștilor din regiunea transnistreană, Oleg Horjan, anterior deținut ilegal de așa-numitele autorități de la Tiraspol, a fost depistat împușcat în propria locuință dintr-o localitate din apropierea Tiraspolului. Biroul politici de reintegrare a propus crearea unei comisii de anchetă neutre, sub auspiciile Misiunii OSCE în Moldova, care să se deplaseze la fața locului pentru o cercetare independentă a circumstanțelor de deces al lui Oleg Horjan.