Procesul de extindere al UE, discutat la reuniunea de la Atena de președintele Maia Sandu și alți lideri europeni
11:02 | 22.08.2023 Categorie: Oficial
Chişinău, 22 aug. /MOLDPRES/. La invitația premierului grec, Kyriákos Mitsotákis, președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, a participat la reuniunea de la Atena care a întrunit oficiali ai statelor Balcanilor de vest, Bulgaria, Croația, România, Ucraina și liderii Uniunii Europene, informează MOLDPRES cu referire la Serviciul prezidențial de presă.
Summitul a oferit o platformă de discuții despre procesul de extindere al UE: „Am vorbit despre faptul că aderarea Moldovei la UE este o investiție în democrația noastră și în securitatea regională. Autoritățile de la Chișinău sunt ferm angajate să realizeze reformele care ne vor permite să creăm condiții de viață europene la noi acasă”, a spus șefa statului.
În marja reuniunii, președintele a mai discutat despre parcursul european al Republicii Moldova și agenda bilaterală a țării cu prim-ministrul Macedoniei de Nord, Dimitar Kovachevski, cu premierul bulgar, Nikolai Denkov și cu prim-ministrul croat, Andrej Plenković.
„Aderarea la Uniunea Europeană este proiectul nostru de țară, prin care vom îndeplini aspirațiile moldovenilor de a trăi în pace și bunăstare. Locul Moldovei este în rândul țărilor puternice și libere ale lumii”, a subliniat președintele Maia Sandu.
Foto: Președinție