ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

O femeie a murit, iar două minore au ajuns la spital în urma unui accident produs la Sângera

08:08 | 29.08.2023 Categorie: Societate

Chişinău, 29 aug. /MOLDPRES/. O femeie de 30 de ani a decedat pe loc, iar două minore de 6 și 17 ani au fost transportate la spital pentru îngrijiri medicale în urma unui accident produs noaptea trecută în comuna Sângera. Cele trei victime au fost tamponate de o mașină condusă de o angajată a Inspectoratului Național de Securitate Publică /INSP/, comunică MOLDPRES.

Potrivit poliției, accidentul a avut loc în jurul orei 01:40. La fața locului, oamenii legii au stabilit că șoferul automobilul de marca Toyota a pierdut controlul volanului și a intrat pe trotuar, tamponând trei pietoni.

În urma impactului, o femeie de 30 de ani a decedat pe loc, iar două minore de 6 și 17 ani au fost transportate la spital pentru îngrijiri medicale. Polițiștii au stabilit că la volanul mașinii se afla o tânără de 22 de ani, angajată a INSP. Aceasta deține permis de conducere și se afla în afara orelor de serviciu. Testată alcoolscopic la locul accidentului, aparatul Drager a arătat o concentrație de alcool de 0,51 mg/l în aerul expirat.

Pe cazul dat a fost pornită o cauză penală, iar șoferița a fost reținută pentru 72 de ore. Actualmente organul de urmărire penală efectuează toate acțiunile procesual penale pentru stabilirea tuturor circumstanțelor, tânăra fiind suspendată din funcție.

Foto simbol

img23006795

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!