ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Cooperarea dintre R. Moldova și UE în domeniul securității a fost discutată la Chișinău

14:35 | 08.09.2023 Categorie: Societate

Chişinău, 8 sep. /MOLDPRES/. Cooperarea bilaterală, programele de asistență ale Uniunii Europene pentru Armata Națională, precum și perspectivele intensificării acesteia au fost discutate la Chișinău în cadrul unei întrevederi a comandantului Armatei Naţionale, Eduard Ohladciuc, și comandantul Comitetului Militar al Uniunii Europene, Robert Brieger, comunică MOLDPRES.

La finele întrevederii cei doi au susținut o conferință de presă.

Generalul de brigadă Ohladciuc a declarat că parcursul european al Republicii Moldova implică pași concreți în dezvoltarea mai multor sectoare prioritare, printre care și modernizarea capacităților de apărare ale Republicii Moldova, iar ajutorul acordat Armatei Naționale contribuie la realizarea acestui obiectiv.

„Ne dorim o armată modernă, ajustată la standarde internaționale, capabilă să apere integritatea teritorială și independența Republicii Moldova, și să contribuie la eforturile internaționale privind menținerea stabilității și păcii internaționale. Iar UE, alături de alți parteneri externi, a fost și este un susținător ferm al acestui deziderat”, a subliniat Ohladciuc.

Totodată, oficialul s-a referit și la lotul de echipament achiziționat în cadrul Instrumentului European pentru Pace, lansat pentru țara noastră în anul 2021. În baza acestei platforme, Consiliul Europei a aprobat un sprijin pentru Armata Națională în sumă totală de 87 milioane de euro. „Ne bucură faptul că negocierile recente cu UE în cadrul Instrumentului European pentru Pace (EPF) pentru anul 2024 sunt la fel de optimiste pentru țara noastră. Deciziile respective, precum și voința politică, reprezintă o dovadă elocventă că Uniunea Europeană sprijină eforturile noastre de dezvoltare a capacităților de apărare, sporire a rezilienței naționale față de noile provocări de securitate și combatere a amenințărilor hibride”, a adăugat Ohladciuc.

La rândul său, general Robert Brieger a declarat că „întâlnirea de astăzi este doar un element al procesului de intensificare a cooperării noastre pe baza necesităților şi lecțiilor învățate”. Totodată, oficialul european a adăugat că odată cu aprobarea asistenței de 87 milioane euro, Republica Moldova a devenit unul din principalii beneficiari ai EPF, iar UE va continua să sprijine țara noastră la acest capitol.

Delegația condusă de Robert Brieger se află în vizită oficială în Republica Moldova în perioada 7-8 septembrie curent.

img23007058

img23007058

img23007058

img23007058

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!