ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Vizită de lucru a vicepremierului Oleg Serebrian la Bruxelles

12:09 | 13.09.2023 Categorie: Politică

Chişinău, 13 sep. /MOLDPRES/. În perioada 13-15 septembrie, viceprim-ministrul pentru reintegrare Oleg Serebrian se va afla într-o vizită de lucru la Bruxelles, comunică MOLDPRES cu referire la Biroul politici de reintegrare.

În cadrul vizitei, viceprim-ministrul va avea mai multe întrevederi cu oficiali de la Comisia Europeană, inclusiv cu ambasadorul Michael Siebert, director executiv al Departamentului Europa de Est și Asia Centrală în Serviciul European de Acțiune Externă; Dorotha Dlouchy-Suliga, reprezentanta UE în formatul „5+2”; Camilo Vallarino-Marzo, șeful cabinetului Vicepreședintelui Comisiei Europene; Judith Rosza, director pentru Coordonare, Resurse și Programe de Asistență în DG Reforme; Simon Mordue, consilier pentru politică externă al Președintelui Consiliului European ș.a.

Joi, 14 septembrie, vicepremierul Serebrian va avea o discuție moderată de ambasadorul Delphine Pronk în  Comitetul Politic și de Securitate, organ responsabil de politica externă și de securitate comună a UE.

În timpul vizitei va fi pus în discuție rolul Uniunii Europene în procesul de reglementare a conflictului transnistrean, congruența dosarelor de integrare europeană și de reintegrare a Republicii Moldova, provocările regionale, impactul agresiunii Rusiei împotriva Ucrainei, precum și programele de asistență a UE în Zona de Securitate și raioanele de est ale țării.

img23007159

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!