ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Autoritățile recomandă cetățenilor să se abțină de la deplasarea pe teritoriul Letoniei și Estoniei cu vehicule înmatriculate în Rusia

14:12 | 13.09.2023 Categorie: Societate

Chişinău, 13 sep. /MOLDPRES/. Ambasada Republicii Moldova în Federația Rusă recomandă cetățenilor să se abțină de la deplasarea pe teritoriul Republicii Letonia și Republicii Estonia sau tranzitul acestor state cu vehicule înmatriculate în Rusia, informează MOLDPRES.

Potrivit Ambasadei țării noastre la Moscova, persoanelor care se deplasează cu autoturisme cu numere de înmatriculare rusești le este interzisă intrarea pe teritoriul Uniunii Europene prin punctele de trecere a frontierei între Letonia și Rusia, Estonia și Rusia.

Astfel, vehiculelor înmatriculate în Rusia le este interzisă intrarea în UE prin punctele de trecere a frontierei letone și estone. „Persoanele care conduc astfel de vehicule vor fi obligate să se întoarcă în Federația Rusă, iar în cazul în care refuză să se conformeze instrucțiunilor autorităților vamale se poate lua decizia de a confisca vehiculul”, se menționează într-un comunicat de presă al Ambasadei.

Conform clarificărilor Comisiei Europene, automobilul înmatriculat în Federația Rusă este considerat drept import interzis în Uniunea Europeană. Cu toate acestea, este permisă întoarcerea din Uniunea Europeană în Federația Rusă cu autoturisme cu numere de înmatriculare rusești, cu condiția ca acestea să nu fie declarate ca mărfuri și să fie utilizate doar ca mijloc de transport.

Autoritatea a specificat că anterior a fost introdusă interdicția privind trecerea frontierei Uniunii Europene de către camioanele înmatriculate în Federația Rusă. 

img23007167

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!