ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Vicepremierul pentru reintegrare a participat la un exercițiu național de simulare privind combaterea traficului de ființe umane

14:40 | 18.09.2023 Categorie: Oficial

Chişinău, 18 sep. /MOLDPRES/. Viceprim-ministrul pentru reintegrare Oleg Serebrian a participat astăzi la deschiderea primei ediții a Exercițiului național de simulare „Combaterea traficului de ființe umane: consolidarea cooperării între instituții prin intermediul exercițiului de simulare”, comunică MOLDPRES cu referire la Biroul politici de reintegrare.

În cadrul discursului său, vicepremierul a pus accent pe necesitatea consolidării cooperării între instituțiile statului pentru ca acestea de comun să acționeze pentru prevenirea, informarea și lupta împotriva traficului de ființe umane, în special la frontierele Republicii Moldova, precum și în contextul crizei de securitate din țara vecină.

Viceprim-ministrul Oleg Serebrian a adus mulțumiri organizatorilor și participanților exercițiului ce se desfășoară în perioada 18-22 septembrie 2023, menționând despre importanța majoră a acestui eveniment și necesitatea fortificării eforturilor comune în acest sens. 

Evenimentul a fost organizat cu suportul Organizației pentru Securitate și Cooperare în Europa (OSCE) și a reunit într-un exercițiu de instruire reprezentanți ai Guvernului, experți naționali și internaționali din domeniului luptei cu traficul de ființe umane.

Foto: Biroul de reintegrare

img23007293

img23007293

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!