Cititorii unui ziar nipon au făcut donaţii pentru refugiaţi din Ucraina, cazaţi la Cărpineni
10:33 | 22.09.2023 Categorie: Regiuni
Chişinău, 22 sep. /MOLDPRES/. Cititorii ziarului japonez Mainichi au donat, prin intermediul Programului Naţiunilor Unite depntru Dezvoltare (PNUD) Moldova, zece computere noi copiilor din Ucraina refugiați la Cărpineni, Hânceşti, transmite MOLDPRES.
Copiii și tinerii refugiați din Ucraina cazați în Centrul de plasament din comuna Cărpineni, raionul Hâncești vor putea face lecții online, datorită computerelor noi procurate din contul donației din partea fundației ziarului japonez Mainichi. 10 laptopuri și o imprimantă color, transmise prin intermediul PNUD Moldova, au fost achiziționate din banii donați de cititorii publicației nipone în cadrul campaniei anuale „Salvați copiii”.
„A fost soluționată una dintre cele mai mari necesități pe care le aveam. În sala de computere echipamentul era mai mult de decor, cred că are vreo 20 de ani. Jumătate din computere nici nu lucrau, iar cealaltă jumătate, deși funcționale, nu făceau față. Sunt vechi, uzate. Acum, putem spune că elevii cazați la noi sunt asigurați cu tot necesarul pentru a-și continua studiile, în pofida războiului care-i desparte de casele și școlile lor”, susține Tudor Țenu, directorul Centrului de plasament pentru refugiați din cadrul fostei școli de tip internat din Cărpineni.
Centrul de plasament pentru refugiați din Cărpineni cazează în prezent 69 de persoane. 22 de rezidenți sunt copii, dintre care 10 elevi. În acest an școlar, opt elevi refugiați din Ucraina au fost înmatriculați la liceul cu predare în limba rusă din Hâncești și zilnic li se asigură transportarea. Ceilalți doi copii de vârstă școlară învață online în școlile lor din Ucraina.
Parte a donației publicației japoneze Mainichi sunt și produse de igienă și curățenie oferite celuilalt centru de plasament al refugiaților din localitatea Cărpineni. În raionul Hâncești funcționează trei astfel de centre, două fiind în Cărpineni.
În perioada mai – iulie 2022, o echipă de jurnaliști de la ziarul Mainichi a fost în vizită în localitățile partenere PNUD, inclusiv Cărpineni, pentru a relata despre experiența refugiaților din Ucraina și integrarea acestora în comunitățile-gazdă din Moldova. Vizita a fost însoțită de o campanie de colectare de donații de la cititorii Mainichi.
Foto: PNUD