ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

FOTO Un cămin al USMF „Nicolae Testemițanu” a fost reconstruit. Lucrările au costat peste 50 mln de lei

10:17 | 25.09.2023 Categorie: Societate

Chişinău, 25 sep. /MOLDPRES/. Un cămin studențesc al Universității de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu” a fost inaugurat, după reconstrucție capitală. Căminul nr. 1 are o arhitectură modernă și o capacitate de 245 de locuri care au fost repartizate studenților din primii doi ani de studii de la Facultatea de Medicină nr. 1, transmite MOLDPRES.

Căminul a fost construit în anul 1957. Lucrările de reconstrucție s-au desfășurat din aprilie 2022 până în august 2023, iar pentru efectuarea acestora, din bugetul instituției au fost alocate peste 50 de milioane lei (2,5 mln de euro). Edificiul a fost extins cu încă un etaj și o mansardă și replanificat din tip coridor în apartamente cu 2, 3, 4 și 5 camere. Într-un apartament, sunt camere pentru una, două sau trei persoane, asigurate cu grupuri sanitare și bucătărie. De asemenea, au fost amenajate o sală de lectură cu 40 de locuri și o sală de studiu în grup, dotată cu tehnică de calcul, o spălătorie și o uscătorie de haine. Clădirea a fost dotată și cu două ascensoare panoramice.

„Unul dintre obiectivele principale ale Planului strategic de dezvoltare a USMF „Nicolae Testemițanu” constă în îmbunătățirea condițiilor de trai pentru beneficiarii de studii. O parte din investițiile alocate în infrastructura Universității sunt direcționate în reconstrucția și modernizarea căminelor. Astfel, cu doi ani în urmă a fost dat în exploatare Căminul nr. 8, după reconstrucție, iar în următorii ani intenționăm să modernizăm încă trei cămine din Campusul studențesc din cartierul Mălina Mică, unde sunt amplasate, în total, 15 cămine”, a declarat rectorul Universității Emil Ceban.

Prorectorul pentru activitate socială, Marcel Abraș, a menționat că lansarea programelor noi de studii, dotarea sălilor cu utilaje moderne, angajarea și menținerea celor mai buni profesori și amenajarea Campusului studențesc la standarde europene sunt niște componente prioritare oferite de administrația Universității pentru instruirea și confortul mediciniștilor. 

În prezent, Căminul nr. 2 al USMF „Nicolae Testemițanu” se află în proces de reconstrucție capitală.

Foto: USMF „Nicolae Testemițanu”

img23007459

img23007459

img23007459

img23007459

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!