ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Salvatorii moldoveni au primit o ambulanță prin intermediul Mecanismului Protecției Civile al UE

10:12 | 28.09.2023 Categorie: Societate

Chişinău, 28 sep. /MOLDPRES/. Inspectoratul General pentru Situații de Urgență /IGSU/ a recepționat o ambulanță de model Volkswagen Transporter, adusă din Austria prin intermediul Mecanismului Protecției Civile al Uniunii Europene, în valoare de 10 mii de euro, informează MOLDPRES.

Potrivit IGSU, donația a fost oferită ca urmare a solicitării asistenței internaționale emisă de Republica Moldova, pentru gestionarea fluxului sporit de migrație. Solicitarea a fost expediată de către IGSU în calitate de Punct Național de Contact în cadrul Centrului de coordonare a răspunsului la urgențe al Direcției Generale Protecție Civilă Europeană și Operațiuni de Ajutor Umanitar (ERCC al UE).

Prin intermediul Mecanismului Protecție Civile al Uniunii Europene, Republica Moldova a mai beneficiat anterior de ajutoare pentru gestionarea fluxului de refugiați din țările membre ale UE în sumă de aproximativ 334 296 321 lei. Ajutoarele au fost recepționate sub formă de paturi, corturi, huse, saltele, pături, bunuri de igienă personală, încălzitoare pentru corturi, dar și ambulanțe.

De asemenea, de la începutul anului 2023, prin intermediul instrumentului suplimentar de protecție a cetățenilor în Europa (rescUE), integrat în Mecanismul de protecție civilă al UE, țara noastră a recepționat 36 generatoare pentru Ministerul Sănătății, care au fost distribuite în spitalele raionale și municipale, în valoare de 12 654 850,56 zloți. Totodată, au fost primite 20 generatoare, dintre care 15 pentru Ministerul Sănătății, iar cinic generatoare pentru IGP al MAI, în valoare de aproximativ 9 762 123,12 zloți.

Foto: IGSU

img23007573

img23007573

img23007573

img23007573

img23007573

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!