ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Pachetul „Spor pentru Moldova” a fost aprobat de Parlament

12:44 | 05.10.2023 Categorie: Economie

Chişinău, 5 oct. /MOLDPRES/. Pachetul „Spor pentru Moldova” a fost votat astăzi de Parlament, comunică MOLDPRES.

Potrivit șefului Guvernului, Dorin Recean, modificările la Legea bugetului de stat pentru anul 2023 și la Legea privind sistemul unitar de salarizare în sectorul bugetar au fost efectuate pentru a include măsurile prevăzute în pachetul „Spor pentru Moldova”, care prevăd majorări pentru circa 170000 de cetățeni.

Astfel, economiile identificate au fost redirecționate către programe economice și sociale, precum și pentru realizarea unor măsuri noi, destinate unor angajați din sectorul public. Rectificarea bugetară se ridică la circa 1,65 miliarde de lei.

Cele mai mari alocări de resurse financiare suplimentare vizează plăți unice și majorări salariale pentru care vor fi alocate 846,9 milioane de lei. Urmează a fi majorate salariile medicilor și asistenților medicali din instituțiile finanțate bugetar cu până la 26 %. Profesorii din toate instituțiile de învățământ vor primi o plată unică de 5000 de lei, iar cadrele non-didactice – 3000 de lei  De o plată unică de 5000 de lei vor beneficia polițiștii și carabinierii, angajați ai Ministerului Afacerilor Interne. Totodată, salariile a circa 1700 de oameni de cultură vor crește în medie cu 25 %.

Suplimentar, vor fi alocate 100 de milioane de lei pentru reparația drumurilor, 300 de milioane de lei pentru proiectele de dezvoltare a satelor și orașelor și pentru Programul „Satul european”, precum și 100 de milioane de lei spor pentru agricultură. Alte 352 de milioane de lei vor fi alocate pentru a acoperi cheltuielile pentru energia electrică și căldura consumată de școli, grădinițe, spitale și alte instituții bugetare.

În urma modificărilor, bugetul de stat pentru anul 2023 se micșorează la venituri și la cheltuieli cu 497,9 milioane de lei și va constitui, după rectificare, 65,7 miliarde de lei la venituri și 84,1 miliarde de lei la cheltuieli. Deficitul bugetar nu va suporta modificări, constituind 18,3 miliarde de lei sau 5,9% din Produsul Intern Brut.

Foto: Parlament

img23007791

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!