ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Directorul CNA, Iulian Rusu, a demisionat din funcție

14:07 | 10.10.2023 Categorie: Politică

Chişinău, 10 oct. /MOLDPRES/. Directorul Centrului Național Anticorupție (CNA), Iulian Rusu, a demisionat din funcție. Anunțul a fost făcut astăzi de președintele Parlamentului, Igor Grosu, care a specificat că a luat act de cererea de demisie, transmite MOLDPRES.

Spekearul i-a mulțumit lui Iulian Rusu pentru efort. „Am luat act de cererea de demisie a directorului CNA, Iulian Rusu, care a parvenit astăzi în adresa mea. Îi mulțumim domnului Rusu pentru efort”, a specificat Igor Grosu.

Totodată, președintele Legislativului a subliniat că, în timpul apropiat, va fi înaintată propunerea pentru a numi un nou director al CNA. „Așteptările Parlamentului și ale întregii societăți de la CNA sunt foarte clare: creșterea vitezei cu care sunt investigate actele de corupție, stoparea fluxurilor financiare ilegale, asigurarea integrității instituției prin accelerarea reformării Centrului Național Anticorupție și curățării instituției de practici și personaje nocive”, a precizat Igor Grosu.

Iulian Rusu a fost numit în funcția de director al CNA în februarie 2022.

img23007948

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!