ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

BCS, nemulțumit de raportul Guvernului Recean privind moțiunea de cenzură. Anunță sesizarea Curții Constituționale

08:33 | 20.10.2023 Categorie: Politică

Chişinău, 20 oct. /MOLDPRES/. Blocul Comuniștilor și Socialiștilor (BCS) va sesiza Curtea Constituțională (CC), după ce s-au arătat nemulțumiți de prezentarea pe care au avut-o membrii Cabinetului de miniștri, în frunte cu premierul Dorin Recean, în cadrul prezentării raportului în Parlament, care a durat peste 8 ore, ca răspuns la moțiunea de cenzură depusă de opoziția parlamentară. Anunțul a fost făcut de deputatul PSRM din cadrul BCS, Vlad Batrîncea, în discursul său de final din timpul ședinței parlamentare din 19 octombrie, care a durat până după miezul nopții, transmite MOLDPRES.

Batrîncea susține că „miniștrii PAS în discursurile lor au ignorat faptele prezentate în votul de neîncredere”.

„În loc de specificul problemelor reale, ei au preferat demagogia, incitând la retorică la ură. Mai mult decât atât, PAS a transformat raportul în PR pre-electoral. Vom apela la Curtea Constituțională, CEC și autoritatea judiciară, să forțăm Guvernul să respecte regulile legii și să vorbească despre problemele reale din țară”, a spus deputatul socialist.

Miniștrii, împreună cu premierul Dorin Recean, s-au prezentat joi, 19 octombrie, în plenul Parlamentului, ca răspuns la moțiunea de cenzură înaintată de BCS. Fiecare ministru a prezentat raportul de activitate pe ultimii doi ani, enumerând atât realizările, cât și prioritățile de viitor. Opoziția parlamentară s-a arătat nemulțumită de o asemenea prezentare, calificând-o drept „încălcare”.

img23008246

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!