ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Autoritățile încurajează extinderea creșterii soiei în Republica Moldovei

10:06 | 23.10.2023 Categorie: Economie

Chişinău, 23 oct. /MOLDPRES/. Soia poate fi o sursă valoroasă de proteine și uleiuri vegetale, contribuind la reducerea importurilor de produse agricole, potrivit vicepremierului Vladimir Bolea, ministru al Agriculturii şi Industriei Alimentare, care s-a întâlnit la finele săptămânii trecute cu presa specializată în agricultură, transmite MOLDPRES.

“Soia este o cultură importantă pentru realizarea asolamentelor și această cultură se subvenționează de către stat. Deoarece soia fixează azotul în sol, reduce necesarul de a introduce cantități semnificative de îngrășăminte azotoase pentru cultura ulterioară, mai ales, în situația când costul acestora a crescut considerabil. Anual importăm cantități considerabile de șroturi de soia care sunt foarte necesare pentru dezvoltarea sectorului zootehnic”, a explicat Bolea.

Potrivit oficialului, extinderea suprafețelor cultivate cu soia ar putea contribui semnificativ la reducerea importurilor de șroturi și a altor furaje, deoarece soia poate fi utilizată ca o sursă bogată de proteine pentru hrana animalelor în sectorul zootehnic, dar și pentru consumul uman. „Totodată, prin crearea lanțului valoric, producătorii ar putea obține profituri considerabile“, a menționat vicepremierul.  

De asemenea, Vladimir Bolea a vorbit despre importanța procesării locale a soiei. „Acest aspect ar putea crea noi oportunități pentru industria alimentară din Moldova și ar ajuta la valorificarea mai bună a culturii de soia, atât pe piața internă, cât și pe cea internațională”, susţine sursa citată.

Evenimentul a fost organizat sub egida reprezentanței Donau Soja în Moldova, o asociaţie independentă, internaţională, nonprofit, pentru beneficiari foarte diverşi, cu sediul la Viena, care reuneşte membrii de toate nivelurile lanţului valoric: producători, comercianţi, procesatori şi alte organizaţii, promovând cultivarea, prelucrarea şi consumul soiei nemodificată genetic, şi ecologice de calitate, cu control al originii din regiunea Dunării.

Foto: MAIA

img23008303

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!