ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Camera de Comerț și Industrie a celebrat 105 ani de la fondarea instituției camerale

14:32 | 23.10.2023 Categorie: Economie

Chişinău, 23 oct. /MOLDPRES/. Camera de Comerț și Industrie (CCI) a Republicii Moldova a celebrat la Chișinău, în cadrul unei ceremonii oficiale, jubileul de 105 ani. Evenimentul a întrunit reprezentanți ai Guvernului, membri ai CCI din raioanele țării, inclusiv din regiunea transnistreană și UTA Găgăuzia, oficialități, grupuri de lucru ale Consiliului Economic pe lângă Prim-ministru, ambasadori, delegați din România, Ucraina și de la Asociația Europeană a Camerelor de Comerț „Eurochambres”, transmite MOLDPRES.

Președintele CCI, Sergiu Harea, a declarat la eveniment că instituția pe care o conduce este cea mai mare asociație de business din Republica Moldova, care întrunește în mod benevol peste 1100 de companii din toate ramurile economiei naționale. „Cu ocazia celebrării celor 105 ani de la fondarea instituției camerale din Republica Moldova, vă adresez sincere felicitări, însoțite de recunoștință pentru abnegația și profesionalismul cu care angajații acesteia reprezintă interesele în ansamblu ale întreprinzătorilor din țara noastră. Astăzi nu ne putem imagina Camera de Comerț și Industrie fără aceste servicii care o definesc drept unica instituție, care are reprezentanțe în toate regiunile țării și care știe să răspundă eficient necesităților agenților economici. Promovăm dialogul public-privat cu toate autoritățile, participăm la consultarea proiectelor de acte normative, precum și înaintăm inițiative noi. La nivel local, filialele Camerei au semnat Agenda locală de business cu 32 de raioane, și asigură platforma de dialog public-privat în regiuni. Sigur nu ne putem imagina Camera de Comerț fără activitatea expozițională, care are o istorie impresionantă, ori încă în 1929 se atestă prima activitate expozițională în cadrul instituției camerale. De atunci și până în prezent, un număr considerabil de antreprenori și-au promovat mărfurile și serviciile la expozițiile organizate de CCI atât la nivel local, național, cât și internațional”, a menționat Sergiu Harea.

Prezent la eveniment, premierul Dorin Recean, a oferit diplome de onoare din partea Guvernului unor colaboratori ai CCI. „Obiectivul Guvernului este foarte clar: să îmbunătățim mediul de afaceri și să-l facem cât mai agil, să deschidem piețele. Trăim într-o societate în dezvoltare. Vrem să creștem o societate care respectă profitul pe care Dvs. îl câștigați onest, transparent, într-un mediu concurențial, într-un mediu competitiv. Statul trebuie să asigure condiții debirocratizate. Vom digitaliza serviciile, vom avea politici bugetar-fiscale care să facă posibil ca Dvs. să creșteți profitabilitatea și atunci, sunt sigur, că și societatea va fi mai prosperă”, a afirmat Dorin Recean.

Președintele Camerei de Comerț și Industrie din Ucraina, Gennadiy Chyzhykov, a remarcat că organizația pe care o conduce și CCI din R. Moldova colaborează activ pe mai multe domenii cheie pentru a promova dezvoltarea afacerilor și creșterea economică a celor două țări. „Rezultatele anilor precedenți demonstrează că Camera de Comerț și Industrie a Moldovei este astăzi unul dintre principalii actori ai economiei țării”, a menționat oficialul ucrainean.

Secretarul de stat al Departamentului pentru Relația cu Republica Moldova (DRRM) din cadrul Guvernului României, Adrian Dupu, a subliniat importanța mediului de afaceri ca motor al creșterii economice și importanța parteneriatului onest, deschis și predictibil dintre stat și antreprenori. „Vom contribui, în baza parteneriatului între DRRM și CCI, la susținerea acțiunilor dumneavoastră în beneficiul calității vieții cetățenilor din Republica Moldova și, mai ales, pentru consolidarea drumului Republicii Moldova către Uniunea Europeană”, a precizat oficialul.

CCI este reprezentantul oficial al oamenilor de afaceri din Republica Moldova. Fiind cea mai mare asociație de business din Moldova, CCI reunește peste 1100 membri, întreprinderi mari, mici și mijlocii din toate ramurile economiei și este membră a Camerei de Comerț Internaționale (ICC) și Asociației Europene a Camerelor de Comerț (Eurochambres). Sistemul CCI cuprinde 10 filiale care acordă asistența necesară producătorilor de pe întreg teritoriul țării.

Prima Cameră de Comerț și Industrie din Basarabia, cu reședința la Chișinău, a fost formată prin decretul regelui Ferdinand, la 24 octombrie 1918, cu reședința la Chișinău, care era formată din județele Chișinău, Bălți, Orhei, Soroca, Bender, Ackerman, Ismail și Cahul. Era compusă din 35 de membri negustori și industriași. Din 1991, Camera de Comerț și Industrie capătă conturul unui organ nonguvernamental, al proaspătului stat independent.

Foto: CCI

img23008313

img23008313

img23008313

img23008313

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!