ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Parlamentul R. Moldova a încheiat un Memorandum de înțelegere cu Rada Supremă a Ucrainei

18:12 | 24.10.2023 Categorie: Oficial

Chişinău, 24 oct. /MOLDPRES/. Parlamentul Republicii Moldova și Rada Supremă a Ucrainei au încheiat un Memorandum de înțelegere. Documentul a fost semnat de șeful legislativului de la Chișinău, Igor Grosu, și omologul său ucrainean, Ruslan Stefanchuk, în cadrul celui de-al doilea Summit parlamentar al Platformei Internaționale Crimeea, care s-a desfășurat în Republica Cehă, transmite MOLDPRES cu referire la Direcția comunicare și relații publice a Legislativului.

Memorandul de înțelegere a fost semnat cu scopul intensificării relațiilor parlamentare bilaterale, inclusiv în contextul în care atât Republica Moldova, cât și Ucraina au drept obiectiv integrarea europeană, după ce au primit statutul de țară candidat la aderarea la Uniunea Europeană.

Astfel, Republica Moldova și Ucraina au convenit să consolideze cooperarea, pentru a reglementa un cadru comun de sprijinire a proceselor și procedurilor parlamentare. Potrivit Memorandumului de înțelegere, colaborarea dintre Parlamentul Republicii Moldova și Rada Supremă a Ucrainei va viza mai multe aspecte. Printre acestea figurează susținerea și promovarea valorilor democratice, a drepturilor și a libertăților fundamentale, a stabilității și a securității în regiune; îmbunătățirea standardelor proceselor și procedurilor legislative, care vor permite încorporarea eficientă a agendei de integrare în UE și intensificarea cooperării cu NATO. De asemenea, Parlamentul Republicii Moldova și Rada Supremă a Ucrainei își vor consolida eforturile pentru gestionarea mai eficientă a unor eventuale crize și pentru promovarea intereselor comune în vederea apropierii de Uniunea Europeană.

Instituțiile parlamentare de la Chișinău și Kyiv vor depune eforturi pentru consolidarea capacităților instituționale de sporire a transparenței activității și de asigurare a suportului analitic și de cercetare în procesul legislativ. În contextul consolidării cooperării interparlamentare, vor fi organizate vizite reciproce la nivelul conducerii parlamentelor, reuniuni comune ale comisiilor parlamentare și ale grupurilor de prietenie, vizite de studiu și schimb de bune practici, instruiri, conferințe parlamentare etc. Acțiunile vor viza atât corpul de deputați, cât și funcționarii publici.

Șeful legislativului Igor Grosu se află în Praga, unde participă la Summitul parlamentar al Platformei Internaționale Crimeea.

Foto: Parlament

img23008374

img23008374

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!