Șefa statului s-a întâlnit cu reprezentanții Rețelei Europene a Organizațiilor de Monitorizare a Alegerilor
15:46 | 25.10.2023 Categorie: Oficial
Chişinău, 25 oct. /MOLDPRES/. Președintele Maia Sandu a avut astăzi o întrevedere cu o delegație a Rețelei Europene a Organizațiilor de Monitorizare a Alegerilor (ENEMO), venită în cea de-a șasea misiune de monitorizare a alegerilor din Republica Moldova, comunică MOLDPRES cu referire la Serviciul de presă al instituției prezidențiale.
Discuțiile s-au axat pe asigurarea unui scrutin transparent, liber și corect, în contextul alegerilor locale care urmează în noiembrie.
Președintele a menționat că legislația electorală a fost îmbunătățită, ținându-se cont de recomandările Comisiei UE. Totodată, șefa statului a vorbit despre riscul interferenței străine în alegerile locale, problema finanțării ilegale a campaniilor și încercările de corupere a candidaților și alegătorilor.
Maia Sandu a îndemnat observatorii să acorde o atenție sporită acestor acțiuni de a compromite alegerile libere și corecte.
Foto: Președinție