La Chişinău va fi organizată PRIA GALA Fermierilor din Republica Moldova
17:31 | 26.10.2023 Categorie: Economie
Chişinău, 26 oct. /MOLDPRES/. La Chişinău va fi organizată pe 3 noiembrie PRIA GALA Fermierilor din Republica Moldova. Agenţia Informaţională de Stat MOLDPRES va fi unul din partenerii media ai evenimentului.
„PRIA GALA Fermierilor din Republica Moldova se va desfăşura la 3 noiembrie 2023, într-o locație inedită, TORO Center în Chișinău (str. Pantelimon Halippa nr.6, mun. Chișinău). Acesta este un eveniment unic care în acest an, în premieră, este conceput pentru a celebra și aplauda realizările remarcabile ale acelor fermieri care aduc o contribuție semnificativă la dezvoltarea agriculturii din Republica Moldova şi care sunt exemple de urmat”, indică organizatorii.
Potrivit sursei citate, vor fi recunoscute eforturile și contribuția fermierilor moldoveni care au investit capital, timp, muncă, cunoștințe și energie pentru agricultura Republicii Moldova. „Vom aprecia inovația, diversitatea portofoliului, creșterea, orientarea către comunitate, crearea locurilor noi de muncă. Vom fi atenți la tinerii fermieri, la femeile din agricultură și nu numai”, precizează PRIAevents.
Evenimentul este organizat de PRIAevents, în parteneriat cu Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare (MAIA), Agenția de Intervenție și Plăți pentru Agricultură (AIPA), având ca parteneri principali FinComBank, Kaufland Moldova, PRIMA FINAȚARE și Federatia Nationala a Fermierilor.