Mi-am dat votul pentru un oraș care vrea să se dezvolte, a afirmat Adrian Albu
12:39 | 05.11.2023 Categorie: Politică
Chişinău, 5 nov. /MOLDPRES/. Candidatul Partidului Socialiștilor din Republica Moldova la funcția de Primar General al municipiului Chișinău, Adrian Albu, a afirmat astăzi, la ieșirea din secția de votare, că a votat pentru un oraș care vrea să se dezvolte, transmite MOLDPRES.
„Am votat pentru un oraș în care să fim respectați, un oraș în care să existe pluralitate de opinii, un oraș care vrea să se dezvolte, o echipă care știe să facă acest lucru. Am votat pentru generația care urmează să crească, pentru cei seniori de care trebuie să avem grijă”, a afirmat Adrian Albu.
Candidatul a venit la secția de votare alături de soție și copii.
În Republica Moldova se desfășoară astăzi alegeri locale generale, fiind deschise în total 1958 secții de votare. Potrivit datelor CEC, până la ora 12.00, circa 18% dintre alegători și-au exprimat dreptul la vot.