Metodologia de amalgamare voluntară a unităților administrativ-teritoriale, aprobată de Executiv
12:21 | 29.11.2023 Categorie: Oficial
Chişinău, 29 nov. /MOLDPRES/. Guvernul a aprobat metodologia de amalgamare voluntară a unităților administrativ-teritoriale. Documentul descrie întreg procesul, stabilește criteriile și condițiile pentru realizarea acesteia, a relatat pentru MOLDPRES Direcţia comunicare și protocol a Executivului.
Guvernul va susține localitățile amalgamate prin acordarea surselor financiare pentru stimularea bugetelor. De asemenea, localitățile vor beneficia de suport financiar pentru dezvoltarea infrastructurii și pregătirea procesului de amalgamare voluntară. În acest sens, pentru anul 2023 în legea bugetului de stat au fost planificate 250 milioane de lei.
Prin urmare, metodologia va servi drept suport în dezvoltarea administrației publice locale eficiente și excluderea fragmentării excesive a localităților. Conform datelor statistice, administrația publică locală este extrem de fragmentată, aproape 90% din unitățile administrativ-teritoriale de nivelul I având o populație redusă, sub 5000 de locuitori.
De asemenea, amalgamarea teritorială voluntară va spori capacitatea instituțională și financiară a administrației publice locale, iar ca urmare autoritățile vor furniza cetățenilor servicii mai calitative și mai accesibile.
Metodologia amalgamării voluntare a fost elaborată cu sprijinul Elveției, prin intermediul proiectului „Mă implic”, implementat de Skat Consulting, cu contribuția Programului Națiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD).