În R. Moldova va fi instituit Fondul Național de Date Hidrometeorologice
12:01 | 30.11.2023 Categorie: Societate
Chişinău, 30 nov. /MOLDPRES/. În Republica Moldova va fi instituit Fondul Național de Date Hidrometeorologice. Un proiect de lege în acest sens a fost adoptat astăzi în lectura a doua de Legislativ, comunică MOLDPRES.
Documentul prevede crearea unui cadru juridic privind activitatea meteorologică și hidrologică necesar dezvoltării social-economice durabile a țării, precum și prevenirii și minimizării impactului fenomenelor meteorologice și hidrologice periculoase pentru viața umană, proprietatea și securitatea statului.
În document sunt stabilite principiile în baza cărora se va desfășura activitatea meteorologică și hidrologică, atribuțiile și responsabilitățile autorităților publice centrale și locale în acest domeniu.
Noua lege mai prevede instituirea Fondului Național de Date Hidrometeorologice, prin intermediul căruia publicul va avea acces liber la datele și informațiile meteorologice și hidrologice, dar și posibilitatea recepționării informațiilor specializate.
Totodată, în scopul monitorizării condițiilor, fenomenelor și proceselor meteorologice și hidrologice de interes pentru Republica Moldova se prevede instituirea, la nivel național, a unui sistem de monitoring meteorologic și hidrologic. Sistemul va cuprinde Rețeaua națională și Rețeaua suplimentară de observații meteorologice și hidrologice.