Prim-ministrul Dorin Recean a discutat cu omologul său slovac, Robert Fico
18:09 | 04.12.2023 Categorie: Oficial
Chişinău, 4 dec. /MOLDPRES/. Dinamizarea legăturilor politice și economice între Chișinău și Bratislava, precum și parcursul european al Republicii Moldova au fost subiectele discutate astăzi în cadrul întrevederii online a prim-ministrului Dorin Recean cu omologul său slovac, Robert Fico, transmite MOLDPRES cu referire la Direcția comunicare a Executivului.
Oficialii s-au pronunțat pentru dinamizarea dialogului bilateral de interes comun între statele noastre. De asemenea, au discutat posibilitățile de extindere a cooperării economice și investiționale dintre Republica Moldova și Slovacia.
Prim-ministrul Dorin Recean a mulțumit omologului slovac pentru susținerea oferită Republicii Moldova, prin intermediul programului SlovakAid, și contribuția Slovaciei pentru dezvoltarea platformei on-line a Fondului pentru Vulnerabilitatea Energetică.
Prim-ministrul Robert Fico a felicitat autoritățile moldovenești pentru progresul înregistrat în procesul de integrare europeană și a exprimat susținerea Slovaciei pentru parcursul european al țării noastre.