Șeful diplomației moldovenești: Activitățile legate de procesul de negociere vor începe chiar săptămâna viitoare
16:36 | 15.12.2023 Categorie: Oficial
Chişinău, 15 dec. /MOLDPRES/. „Ieri seară, în ajunul Sărbătorilor de Iarnă, am primit cu bucurie decizia mult așteptată: demararea negocierile pentru aderarea la Uniunea Europeană”, a menționat șeful diplomației Republicii Moldova Nicu Popescu, relatează MOLDPRES cu referire la Biroul de presă al MAEIE.
”Astăzi am avut o întrevedere cu Gert-Jan Koopman, directorul general al Direcției Generale Vecinătate și Negocieri de Extindere a UE, împreună cu echipa sa. În cadrul acestei întâlniri, am discutat următorii pași pe care urmează sa îi întreprindem în procesul de lansare a negocierilor. Activitățile vor începe chiar săptămâna viitoare, concentrându-ne asupra evaluării capitolului 23 - Justiție și drepturi fundamentale.
Imediat după întâlnire am avut plăcerea de a mă revedea cu jurnaliștii noștri prezenți la Bruxelles. Am răspuns tuturor întrebărilor și am avut o discuție constructivă despre importanța acestei decizii pentru viitorul nostru european”, a declarat Nicu Popescu.