ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

PNUD și Elveția susțin specializarea economică a trei microregiuni din Moldova

14:22 | 19.12.2023 Categorie: Regiuni

Chişinău, 19 dec. /MOLDPRES/. Trei microregiuni continuă să beneficieze de sprijin din partea Programului Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD) și a Elveției pentru specializarea economică, iar ieri au fost înmânate certificatele de granturi pentru nouă organizații non-guvernamentale care dețin rolul de entitate de management al clusterelor, transmite MOLDPRES.

Este vorba de localităţile Coșnița, Criuleni, Pârâta, Doroțcaia și Slobozia-Dușca, cu specializarea economică în turism rural - clusterul „Inima Nistrului”; Nisporeni, Valea Mare, Lozova, Dolna, Micleușeni, Cioara, Ciutești, Bălăurești și Seliște: cultivarea și prelucrarea plantelor medicinale și aromatice - clusterul „Herbafruct”; Cimișlia, Sadaclia, Ciucur-Mingir, Cenac, Valea Perjei, Hârtop, Ivanovca Nouă, Gradiște, Abaclia și Mihailovca: creșterea oilor și a caprelor, precum și prelucrarea produselor lactate și a derivatelor lor - clusterul „Cimișlia-Basarabeasca”.

Fiecare organizație beneficiară va primi câte 145 de mii  de dolari, pentru a implementa inițiative de fortificare a capacităților clusterelor, de dezvoltare a lanțurilor valorice și de promovare a competitivității prin inovații. Peste 50 de antreprenori locali vor beneficia de suport și 400 de locuri de muncă vor fi create sau îmbunătățite.

„Primul pas către dezvoltarea locală este să descoperim „bijuteriile ascunse” ale unei regiuni. Acestea sunt sectoare, sau clustere, care au un potențial vizibil de creștere și creare a valorii adăugate. În cadrul proiectului „Piețe reziliente și incluzive în Moldova”, sprijinim dezvoltarea turismului rural în regiunea Dubăsari, valorificarea plantelor medicinale și aromatice din orașul Nisporeni și comunitățile învecinate și comercializarea produselor lactate din lapte de oi și capre din orașul Cimișlia și comunitățile învecinate”, afirmă Guido Beltrani, directorul Biroului de Cooperare al Elveției în Republica Moldova.

„Crearea unui cluster economic presupune specializarea economiilor locale, eficientizarea acelor activități pe care localnicii le cunosc și fac cel mai bine, consolidarea expertizei diverse, a perspectivelor locale și a obiectivelor comune. Aceasta permite obținerea rezultatelor transformative: locuri de muncă decente și dezvoltarea afacerilor locale, iar Elveția și PNUD vor sprijini testarea clusterizării în 3 microregiuni pentru a demonstra impactul acesteia”, spune Daniela Gasparikova, reprezentantă rezidentă PNUD în R. Moldova.

Astfel, clusterele beneficiază în total de câte 435.000 dolari fiecare, fiind suplimentat suportul anunțat inițial de proiectul „Piețe reziliente și incluzive în Moldova", de 400.000 dolari. Clusterele beneficiare au fost selectate în aprilie 2023 prin concurs public.

Proiectul „Piețe reziliente și incluzive în Moldova" își propune să sporească dezvoltarea economică locală și reziliența în comunități prin susținerea antreprenoriatului local, sporirea investițiilor și crearea locurilor de muncă decente pentru localnici, în special tineri, femei, persoane cu dizabilități, migranți reveniți și refugiați.

img23010304

img23010304

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!