ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Dorin Recean a îndemnat procurorii să participe la Adunarea Generală a Procurorilor din 22 decembrie

11:54 | 21.12.2023 Categorie: Societate

Chişinău, 21 dec. /MOLDPRES/. Premierul Dorin Recean a îndemnat astăzi procurorii să participe la Adunarea Generală a Procurorilor, planificată pentru vineri, 22 decembrie, transmite MOLDRPES.

„Vreau să mă adresez și procurorilor. Mâine aveți Adunarea Generală a Procurorilor și încurajez participarea dvs. la eveniment, să alegeți un organ de autoadministrare care să vă reprezinte și care să înfăptuiască curățarea sistemului și organizarea corectă a sistemului procuraturii. Pentru prima dată există această oportunitate. Sunt sigur că și dvs. vă doriți ca societatea să respecte instituția procuraturii. Iată că mâine aveți oportunitatea să demonstrați că sunteți parte a acestui efort pe care societatea îl așteaptă”, a afirmat Dorin Recean. 

Membrii Consiliului Superior al Procurorilor au decis anterior stabilirea datei de 22 decembrie 2023 pentru desfășurarea Adunării Generale a Procurorilor.

img23010350

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!