ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Ministrul Sănătății a anunțat detalii despre fuzionarea a două spitale

13:10 | 28.12.2023 Categorie: Societate

Chişinău, 28 dec. /MOLDPRES/. Ministrul Sănătății Ala Nemerenco, a anunțat astăzi detalii despre fuzionarea Spitalului Clinic de Boli Infecțioase „Toma Ciorbă” cu Spitalul de Dermatologie și Maladii Comunicabile, relatează MOLDPRES.

Potrivit șefului de la Sănătate, această fuzionare nu va costa bani din buget, medicii nu-și vor pierde locurile de muncă și doar unele poziții de conducere vor fi lichidate.

Conform sursei citate, Spitalul Toma Ciorbă nu are secție de reanimare, pediatrie, laborator. “Există deja fonduri care, după fuzionare, vor fi investite în crearea unui laborator modern. Vom continua investițiile în infrastructura acestor spitale: deja au fost investite circa 5 milioane de lei la Spitalul „Toma Ciorbă” și alte 2 milioane de lei la Spitalul de Dermatologie și Maladii Comunicabile”, a spus oficialul.

Ieri, Executivul a aprobat un proiect ce prevede fuzionarea Spitalului Clinic de Boli Infecțioase „Toma Ciorbă” cu Spitalul de Dermatologie și Maladii Comunicabile. Potrivit documentului reorganizarea presupune optimizarea cheltuielilor, eficientizarea proceselor administrative, restructurarea instituțiilor și fortificarea lor, prin investițiile care se vor realiza în infrastructură, capacități și competențe, într-un management comun, având în vedere specificul similar de activitate – tratarea maladiilor contagioase. Măsura nu va afecta angajații acestor spitale care își vor păstra locurile de muncă în cadrul noii structuri.

img23010501

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!