La Bălți vor circula 22 de troleibuze noi
15:55 | 28.12.2023 Categorie: Regiuni
Chişinău, 28 dec. /MOLDPRES/. Troleibuzele cumpărate pentru locuitorii municipiului Bălți vor fi scutite de taxe vamale. Parlamentul a votat în a doua lectură un proiect de lege privind introducerea în Republica Moldova a unor unități de transport electric, comunică MOLDPRES.
Este vorba despre 22 de troleibuze noi, cu parcurs autonom de cursă lungă, în valoare totală de 5,8 milioane de euro. Troleibuzele urmează să circule în Bălți, dar și să conecteze orașul cu satele Corlăteni, Elizaveta și Răuțel. Mijloacele de transport vor fi cumpărate din Ucraina și urmează să ajungă în curând în țara noastră. Acestea vor fi fără drept de înstrăinare. Totodată, în municipiul Bălți urmează a fi modernizat iluminatul stradal.
Aceste investiții vor fi finanțate din creditul Băncii Europene pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare în sumă de 4,6 milioane de euro şi din grantul Fondului de investiţii pentru vecinătate al Uniunii Europene în valoare de 2,4 milioane de euro.