ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Mesajul președintelui Maia Sandu cu prilejul Anului Nou 2024

23:59 | 31.12.2023 Categorie: Oficial

Chişinău, 31 dec. /MOLDPRES/. Mesajul președintelui Maia Sandu cu prilejul Anului Nou 2024

Dragi cetățeni,

Încheiem acest an cu o veste bună, cu o decizie istorică pentru țara noastră. Și începem noul an, 2024, cu speranță.

Decizia Uniunii Europene de a deschide negocierile de aderare cu Republica Moldova înseamnă nu doar speranța unui viitor mai bun pentru toți moldovenii, ci și o încununare a eforturilor noastre comune. Un rezultat nu doar al muncii din ultimul an, ci al tuturor generațiilor de până azi, al luptei pentru independență și libertate duse de părinții și bunicii noștri. 

Încheiem acest an conștienți de problemele pe care le avem de rezolvat, dar plini de speranță. Părea de multe ori că destinul este potrivnic țării noastre. Dar speranța ne-a ținut uniți în cele mai grele timpuri. Iată că, după 30 de ani de așteptare, simțim că ni se deschide o nouă pagină în istoria țării noastre. Nu spun că deschiderea negocierilor de aderare va rezolva automat toate problemele. Doar noi, ca o comunitate unită și puternică, putem să rezolvăm, una câte una, problemele societății noastre. Ce spun însă, cu toată încrederea, este că Moldova pășește cu speranță în noul an. 

Iar speranța nu înseamnă o credință oarbă în miracole, ci o convingere comună că puterea de a schimba lucrurile stă în mâinile noastre. Speranța se materializează doar când este voință. Și întreaga Moldovă își demonstrează voința prin fiecare cetățean care muncește pentru a-și realiza visul.

Olimpicii Moldovei care dau tot ce au cu speranța că vor aduce și mai multe medalii și ne vor duce faima ín lume.

Elevii care studiază responsabil cu speranța că, în câteva luni, vor lua rezultate foarte bune la bacalaureat.

Sportivii care duc drapelul Moldovei în toată lumea și se dedică cu speranță pentru victoria noastră comună.

Medicii care își dăruiesc toată priceperea cu speranța de a salva o viață. Fiecare viață.

Profesorii care se consacră cu speranță în educarea unor generații de tineri competenți, apți să construiască viitorul acasă.

Pompierii, drumarii, artiștii, jurnaliștii, polițiștii, fermierii, croitorii, bucătarii, designerii, lucrătorii pentru salubrizare, funcționarii publici, diplomații, antreprenorii, inginerii, fiecare cetățean care muncește pentru a transforma speranța în realitate. Speranța că împreună vom construi un stat puternic, unde e pace în țară, siguranță și curățenie pe străzi și cât mai multe bucurii în familii. Un stat care are grijă de cetățenii săi și la a cărui bunăstare participă toți.

Vă sunt recunoscătoare fiecăruia dintre dumneavoastră. Reușim împreună doar atunci când fiecare își îndeplinește onest munca acolo unde se află. Și vă îndemn să găsim motive de a fi recunoscători celor din jurul nostru și să apreciem fiecare om pentru munca valoroasă pe care o face. 

Încrederea că vom reuși ne-a ținut puternici, ne-a determinat să nu lăsăm mâinile în jos. Cel mai greu să crezi că vei reuși este când greutățile te apasă. Dar tocmai în acele timpuri se formează caractere. Tocmai atunci se zidește o țară. Și, cu multă recunoștință, vă mulțumesc pentru că am reușit împreună să trecem cu fruntea sus prin multe crize anevoioase. Pentru încrederea în noi înșine și în Moldova. 

Nu ne alegem țara în care ne naștem. Așa cum nu ne alegem copiii sau familia. Însă îi iubim și facem totul pentru ei. Dragostea de copii, de familie, de neam există anume în ciuda provocărilor prin care trecem. Și ne dă puteri să facem tot ce depinde de noi pentru ca să fie mai bine. Uneori trăim înfrângeri, uneori avem victorii - dar valoarea acestor momente este mult mai plină de semnificații când trecem prin ele împreună. Acum suntem la o răscruce. Și e bine să ne întrebăm cu toții „ce avem de pierdut dacă ne oprim din drum?” Pentru că știm sigur că nu vrem să ne întoarcem în trecut și nu vrem să stăm pe loc. Greutăți vor mai fi în calea noastră, și victorii tot vor mai fi. Este important ca fiecare, acolo unde este, să continue să creadă, să lupte, să muncească. Să facem așa încât să nu fim martorii istoriei noastre, dar creatorii ei.

Credem în Moldova și asta ne unește. 

În aceste ultime momente dintr-un an greu, dar pe care l-am trăit plini de speranță, vă îndemn și vă doresc să găsiți cât mai multe motive de bucurie și de mândrie pentru propriile realizări, pentru succesele celor dragi și pentru succesul întregii Moldove. Uneori, apăsați de griji, uităm să ne bucurăm. 

Haideți să ne aducem aminte de lucrurile care ne unesc și ne bucură - speranța că vom reuși, recunoștința față de oamenii care ne sunt alături și încrederea că împreună putem construi un viitor demn și în pace pentru toți copiii Moldovei.

La mulți ani, Moldova!

img23010557

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!