ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Serviciile electronice guvernamentale vor fi disponibile prin intermediul aplicației mobile EVO

13:03 | 10.01.2024 Categorie: Oficial

Chişinău, 10 ian. /MOLDPRES/. Cabinetul de miniștri a aprobat conceptul pentru aplicația guvernamentală EVO. Prin intermediul acesteia, atât persoanele fizice, cât și juridice, vor avea acces la informații și funcționalități, a relatat pentru MOLDPRES Direcția comunicare a Executivului.

Aplicația mobilă va face disponibil un portofel de acte digitale, unde vor putea fi accesate: buletinul de identitate, permisul de conducere și certificatele de înmatriculare. Mai mult, acesta va integra module și date din MCabinet, precum și va oferi acces direct la serviciile și informațiile din Portalul Serviciilor Publice. Versiunea completă va include opțiunea de oferire, revocare, revizuire și păstrare a împuternicirilor MPower; va face posibilă efectuarea programărilor la serviciile disponibile în sistemul eProgramare, precum și accesarea informațiilor cu privire la statutul de asigurat, medicul de familie, informații despre vaccinuri și alte informații de sănătate.

Autentificarea în aplicație va fi posibilă prin intermediul semnăturilor electronice și a portalului MPass, oferind și un mod vizitator.

Agenția de Guvernare Electronică a fost desemnată în calitate de posesor și deținător al aplicației EVO și va asigura funcționalitatea și dezvoltarea continuă a aplicației. Aceasta va putea fi descărcată gratuit prin intermediul platformelor și magazinelor online Play Store și App Store. 

Implementarea aplicației EVO se realizează cu suportul partenerilor de dezvoltare (proiectul Tehnologiile Viitorului, finanțat de USAID, Suedia și Marea Britanie; dar și UNDP), costul fiind de peste 3,5 milioane de lei. Pentru anul 2024, dezvoltarea noilor funcționalități destinate reprezentanților mediului de afaceri se va realiza cu suportul Proiectului Tehnologiile Viitorului, costul estimat fiind de aproximativ 2,0 mln lei.

img24000133

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!