ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

33 de persoane au suferit hipotermii și degerături în ultima săptămână

09:29 | 16.01.2024 Categorie: Societate

Chişinău, 16 ian. /MOLDPRES/. În perioada 8-14 ianuarie, la Serviciul de Asistență Medicală Urgentă Prespitalicească au fost înregistrate 14293 solicitări, dintre care 33 pe motivul degerăturilor și hipotermiilor, comunică MOLDPRES.

Potrivit Centrului Național de Asistență Medicală Urgentă Prespitalicească, pe parcursul săptămânii au fost înregistrate 3455 solicitări pe motivul urgențelor cardiovasculare, dintre care 48 pacienți cu sindrom coronarian acut. Urgențele respiratorii au constituit 2863 de cazuri, dintre care 1524 pe motivul infecțiilor respiratorii virale acute, urmate de 1809 urgențe neurologice, dintre care 228 de accidente vasculare cerebrale.

Urgențele traumatologice au constituit 1463 solicitări, inclusiv la 246 copii. Intervenția ambulanței a fost solicitată pentru 45 persoane, care au suferit în urma accidentelor rutiere.

În perioada de referință au fost înregistrate 56 apeluri pe motivul urgențelor toxice, printre care 23 intoxicații cu monoxid sau bioxid de carbon, 12 cu medicamente și 7 cu alcool. Totodată, 33 persoane au suferit în urma expunerii îndelungate la temperaturile joase. 22 de persoane au fost diagnosticate cu hipotermie generalizată de gradul I-II, iar 11 au suferit degerături de diferite grade. Pacienții au vârstele cuprinse între 18 și 91 de ani au fost transportați la instituțiile medicale.

În contextul condițiilor meteo anunțate de Serviciul Hidrometeorologic de Stat, CNAMUP recomandă cetățenilor să poarte îmbrăcăminte și încălțăminte adecvată timpului de iarnă. Perioada de expunere la frig trebuie să fie limitată cât mai mult posibil. Expunerea prelungită la temperaturi joase și umiditate poate conduce la instalarea stării de hipotermie.

img24000246

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!