La AȘM a fost marcată Ziua Națională a Culturii
13:18 | 16.01.2024 Categorie: Cultură
Chişinău, 16 ian. /MOLDPRES/. O ședință festivă cu genericul ”Eminescu în vers și-n cânt”, dedicată Zilei Naționale a Culturii, a avut loc ieri la Academia de Științe a Moldovei, informează MOLDPRES.
Evenimentul a fost organizat de Academia de Științe a Moldovei și Academia Română și se înscrie în seria manifestărilor științifice și culturale de pe agenda comună. Protagonistul evenimentului a fost compozitorul academician Eugen Doga, pentru care poezia lui Mihai Eminescu este plină de muzică.
În mesajul său de salut, președintele AȘM, Acad. Ion Tighineanu a menționat, între altele, că ziua de 15 ianuarie, ziua de naștere a lui Mihai Eminescu, relevat posterității printr-o uluitoare genialitate și universalitate, este recunoscută și sărbătorită pe ambele maluri ale Prutului drept Ziua Culturii Naționale sau Ziua Națională a Culturii, oferindu-ne prilejul de a celebra împreună cultura, tradițiile și valorile spirituale care ne definesc ca națiune civilizată. ”În numele Prezidiului Academiei de Științe a Moldovei, exprim sincere felicitări comunității științifice din Republica Moldova și România cu ocazia Zilei Naționale a Culturii, și vin cu îndemnul de a ne conjuga în continuare eforturile pentru a crea cât mai multe punți de colaborare”, a afirmat președintele AȘM.
La rândul său, președintele Academiei Române, Acad. Ioan-Aurel Pop, membru de onoare al AȘM a spus că este foarte fericit că putem și în acest an să sărbătorim împreună Ziua Culturii Naționale. Împreună – cei de la București, de la Chișinău, de la Cluj, de la Iași, de la Timișoara, de la Baia Mare până la Constanța și de la Mănăstirea Căpriana până la Mănăstirea Voroneț.
”Poporul român nu aduce, probabil, în conceptul european lucruri excepționale. Sunt alte popoare privilegiate care sunt cunoscute în lume, dar poporul român aduce o experiență unica de viață. E vorba de o comunitate cu rădăcini la Roma, mediată prin independența celei de-a două Rome, cu o limbă neolatină, cu o confesiune creștină ortodoxă și cu o biserică de model bizantino-slav. Celebrând cultura națională, ne întoarcem mereu la Eminescu, la zestrea spirituală a națiunii întruchipate de el, la virtuți, la valori și tot Eminescu ne dă încredere pentru viitor. Cine a putut scrie o poezie mai frumoasă, dedicată românilor și țării, decât Eminescu, când a zis: ,,Ce-ți doresc eu ție, dulce Românie?”, a subliniat președintele Academiei Române.
În continuare, prof. Constantin Rusnac, Doctor Honoris Causa al AȘM, secretar general al Comisiei Naționale pentru UNESCO a afirmat că este semnificativ faptul că Ziua Culturii Naționale se sărbătorește pe 15 ianuarie, ziua de naștere a poetului Mihai Eminescu, care ne-a lăsat o moștenire poetică, publicistică, proză cu un profund substrat filosofic, un tezaur de neprețuit în care omul se regăsește în toate ipostazele lui. ”Geniul Eminescu înțelegea cum nu se poate mai bine rolul Culturii în societate. Am spicuit doar câteva gânduri pe care poetul le promova întru asanarea societății pe care o simțea bolnavă: ”Fără muncă nu există bunăstare, fără adevăr nu există cultură. Ca să-ți dai seama de nivelul culturii generale a unei nații, trebuie să vezi ce idoli are”, a remarcat Constantin Rusnac.
La rândul său, profesorul universitar Ion Gajim, membru corespondent al AȘM, în comunicarea sa intitulată „Maestrul Eugen Doga și creaţia eminesciană” a afirmat că felul cum maestrul Doga împreunează versul lui Eminescu (respectiv, al Veronicăi Micle) cu muzica, este ceva absolut aparte. ”Creațiile lui Eugen Doga nu sunt doar arii, romanțe, cântece. Ele sunt adevărate tablouri sonore, sunt drame poetic-muzicale, de o profunzime insondabilă, pline de zguduire, dar și de tandrețe; de plâns în hohote, dar și de o gingășie de cea mai subtilă nuanță. Adică, în deplină concordanță cu sufletul lui Eminescu și, respectiv, cu dragostea celor doi”, a constatat Ion Gagim.
Manifestarea s-a încheiat cu un recital muzical, în cadrul căruia cântăreața Valentina Naforniță, soprană la Opera de Stat din Viena a interpretat piesa ”Ochiul tău iubit”, versuri – Mihai Eminescu, muzică – maestrul Eugen Doga, acompaniată la pian de Marian Lungu.