Teatrul Național ”Mihai Eminescu” va efectua un turneu la Iași
12:45 | 22.01.2024 Categorie: Cultură
Chişinău, 22 ian. /MOLDPRES/. Teatrul Național ”Mihai Eminescu” (TNME) va efectua în perioada 23-25 ianuarie un turneu la Iași. Evenimentul este organizat în cadrul Turneului Unirii - Teatru Românesc Chișinău-Iași, ediția a X-a, informează MOLDPRES.
Solicitat de agenție, directorul instituției, Petru Hadârcă a menționat că în cadrul turneului vor fi prezentate două spectacole. ”Ca de obicei, păstrăm tradiția și în acest an – sărbătorim Ziua Unirii Principatelor prin Teatru. În orașul Unirii de la 1859, la Iași, pe scena mare a Teatrului Național „Vasile Alecsandri””, a subliniat Petru Hadârcă,
Astfel, miercuri, 24 ianuarie, la ora 19.00, Teatrul Național ”Mihai Eminescu” va prezenta spectacolul „Romeo și Julieta” de William Shakespeare, traducerea Anca Ignat, Alexandru M. Călin, regia Luminița Țâcu. Spectacolul ne invită să descoperim și să redescoperim, să ascultăm și să medităm, împreună cu o nouă generație de artiști, asupra sentimentelor care ne fac să fim oameni creatori de frumos și asupra sentimentelor care declanșează dezastre. „Romeo și Julieta” o veche și mereu nouă poveste despre ratarea fericirii din egoismul și nesăbuința oamenilor.
Joi, 25 ianuarie, la 19.00, TNME va oferi publicului ieșean spectacolul „August” de Tracy Letts, traducere: Anton Cucu, regie: Alexandru Cozub, scenografie: Iurie Matei, pictor costume: Stela Verebceanu, mișcare scenică: Oleg Mardari. “August: Osage County” de Tracy Letts, este un text sfidător și tulburător, un titlu ce deține un Premiu Pulitzer și un celebru antecedent cinematografic cu două nominalizări la Oscar în palmares. Tracy Letts este unul din cei mai cunoscuți dramaturgi americani, autor de scenarii de film, actor de teatru și film, figură proeminentă a teatrului american contemporan.
Proiectul „Teatru românesc Chişinău-Iași” a fost lansat în 2014, fiind cel mai amplu schimb cultural între teatrele din R. Moldova și România.