ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

36 de hotărâri au fost adoptate de Biroul permanent al Parlamentului în 2023

16:13 | 22.01.2024 Categorie: Politică

Chişinău, 22 ian. /MOLDPRES/. Anul trecut, Biroul permanent al Parlamentului s-a întrunit în 36 de ședințe, în cadrul cărora a adoptat 36 de hotărâri, comunică MOLDPRES.

Potrivit Direcției comunicare și relații publice a Parlamentului, printre hotărârile aprobate se numără Programul legislativ al Parlamentului pentru anul 2024, Planul de evaluare ex-post a actelor normative pentru anul curent, Regulamentul-cadru privind organizarea și funcționarea consiliilor de experți pe lângă comisiile permanente ale Parlamentului, Nomenclatorul dosarelor Parlamentului, modificări în componența nominală a comisiilor parlamentare și a delegațiilor Legislativului la organizațiile parlamentare internaționale. În sesiunea de primăvară a Parlamentului Biroul permanent s-a convocat în 21 de ședințe, aprobând 23 de hotărâri.

Alte 14 ședințe ale Biroului permanent au avut loc în sesiunea de toamnă a Parlamentului, în cadrul cărora au fost adoptate 12 hotărâri. Totodată, membrii Biroului permanent s-au întrunit într-o ședință în afară celor două sesiuni ale Parlamentului, la care au adoptat hotărârea privind convocarea ședinței extraordinare a Legislativului.

Biroul permanent este organul de lucru al Parlamentului și are ca atribuții propunerea privind data convocării ședințelor plenare, aprobarea proiectului ordinii de zi a ședințelor plenare, pregătirea şi asigurarea desfășurării lucrărilor Parlamentului, stabilirea modului de dezbatere publică a proiectelor de acte legislative, coordonarea activității comisiilor permanente.

img24000407

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!