ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Comunicat de presă al Serviciului Fiscal de Stat

17:57 | 23.01.2024 Categorie: Comunicate

Serviciul Fiscal de Stat informează despre disponibilitatea cesionării creanțelor fiscale față de debitorii aflați în procedură de insolvabilitate

Chişinău, 23 ian. /MOLDPRES/. Serviciul Fiscal de Stat informează despre disponibilitatea cesionării creanțelor fiscale față de debitorii aflați în procedură de insolvabilitate.

Informația privind creanțele fiscale pe care SFS intenționează să le cesioneze, poate fi accesată aici.

Pentru încheierea contractului de cesiune a creanțelor, urmează a fi prezentate ofertele, pe suport de hârtie prin intermediul serviciului poștal la adresa: MD-2005, mun. Chișinău, str. Constantin Tănase, 9 sau electronic la adresa de e-mail: mail@sfs.md, care trebuie să conțină concomitent următoarele elemente:

datele de identificare ale cesionarului: denumirea/ numele și prenumele acestuia, a/ale reprezentantului legal, sediul, codul fiscal, numărul de telefon/ fax, adresa de e-mail;

datele de identificare ale debitorului, respectiv denumirea și codul fiscal;

acordul privind prelucrarea datelor cu caracter personal, în cazul în care oferta se depune de către o persoană fizică;

împuternicirea persoanei care îl reprezintă pe cesionar, în cazul în care oferta este depusă prin intermediul reprezentantului;

data și semnătura cesionarului sau a reprezentantului.

Cesiunea creanțelor fiscale va avea loc după acceptarea ofertei de către Serviciul Fiscal de Stat, precum și achitarea acestora.

Pentru detalii suplimentare, vă îndemnăm să contactați numărul de telefon: 022-82-30-74 (Direcția generală recuperare creanțe).

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!