ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

În capitală, numărul cazurilor de infecții virale respiratorii acute au crescut cu peste 12%

13:08 | 29.01.2024 Categorie: Societate

Chişinău, 29 ian. /MOLDPRES/. În municipiul Chișinău, numărul cazurilor de infecții virale respiratorii acute au crescut cu peste 12 la sută în ultima săptămână. Informațiile au fost prezentate astăzi de șeful adjunct al Direcției generale asistență medicală și socială, Vladimir Bolocan, la ședința operativă a serviciilor capitalei, transmite MOLDPRES.

Potrivit sursei citate, a crescut și numărul cazurilor confirmate de gripă. „Cazurile de infecții respiratorii și cele de gripă sunt de gravitate ușoară și medie. Îndemnăm persoanele ca la apariția simptomelor să se adreseze imediat la medic. Virusul gripal este unul agresiv și poate cauza complicații grave”, a spus Vladimir Bolocan.

Totodată, săptămâna trecută, s-a înregistrat o scădere a cazurilor Covid – 19, în special la copii și femei gravide.

În ultima săptămână, la primirile de urgență s-au înregistrat 3 039 de adresări, cu 54 mai mult față de săptămâna anterioară. Cele mai multe adresări au vizat traumele la copii. În acest context, autoritățile locale au îndemnat părinții să fie precauți și să nu-i lase fără supraveghere pe cei mici. La fel, părinți au fost rugați să interzică copiilor plimbările pe gheața lacurilor, pentru a evita cazurile de prăbușire sub apă, având în vedere fluctuațiile de temperaturi și gheața fragilă.  

De asemenea, autoritățile au atenționat că în țară se înregistrează cazuri de rujeolă. În acest context, părinții sunt îndemnați să vaccineze copiii.

img24000594

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!