Șeful diplomației moldovenești Mihai Popșoi a avut o convorbire telefonică cu ministrul de Externe al Cehiei
15:08 | 01.02.2024 Categorie: Oficial
Chişinău, 1 feb. /MOLDPRES/. Vicepremierul Mihai Popșoi a avut o convorbire telefonică cu ministrul Afacerilor Externe al Republicii Cehe, Jan Lipavský, comunică MOLDPRES cu referire la Biroul de presă al MAE.
Oficialii au discutat despre relațiile bilaterale dintre Republica Moldova și Cehia, asistența pentru impulsionarea raporturilor comercial-economice dintre țările noastre, dar și despre situația de securitate din regiune.
”Am vorbit și despre promovarea agendei de reforme a țării noastre, în contextul demarării negocierilor de aderare la Uniunea Europeană, dar și pașii pe care urmează să îi facem în perioada următoare. Ministrul Lipavský a menționat că Cehia va susține integrarea europeană a Republicii Moldova, asigurându-ne de tot sprijinul în acest sens”, a spus șeful diplomației moldovenești.
Astfel, ministrul Popșoi a adresat o invitație omologului său ceh de a vizita Republica Moldova.