ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Prim-ministrul Dorin Recean a avut o întrevedere cu co-raportorii APCE pentru Moldova

13:33 | 06.02.2024 Categorie: Oficial

Chişinău, 6 feb. /MOLDPRES/. Reformele și acțiunile Guvernului, axate pe realizarea agendei europene a Republicii Moldova, au fost discutate astăzi de prim-ministrul Dorin Recean și coraportorii pentru Republica Moldova din cadrul Adunării Parlamentare a Consiliului Europei (APCE), aflați în vizită în țara noastră, a relatat pentru MOLDPRES Direcția comunicare a Executivului.

Șeful Cabinetului de miniștri a apreciat suportul Consiliului Europei în consolidarea democrației în țara noastră, menționând că expertiza instituției este un instrument în eforturile actuale de avansare a reformelor.

În context, prim-ministrul Dorin Recean a vorbit despre prioritățile setate pentru următoarea perioadă care, pe lângă asigurarea securității statului și dezvoltarea economică a țării, includ și obiectivul de bază - reformarea justiției și combaterea corupției.

img24000830

img24000830

img24000830

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!