ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Șefa statului a discutat cu profesorii despre referendumul pentru aderarea Moldovei la UE

17:31 | 21.02.2024 Categorie: Oficial

Chişinău, 21 feb. /MOLDPRES/. Consultările cu societatea civilă pe marginea organizării referendumului privind aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană au continuat și astăzi la Președinție. La discuții au fost invitați mai mulți directori, profesori, învățători și educatori de la instituțiile de învățământ din țară, comunică MOLDPRES.

Potrivit Serviciului de presă al instituției prezidențiale, Maia Sandu a subliniat că tinerii merită să aibă un viitor în libertate, în marea familie a țărilor europene, care poate fi construit doar împreună de întreaga societate. Șefa statului a specificat că integrarea europeană este despre pace, siguranță, drepturile omului, bunăstare și nu este un proiect al unui partid politic, dar este al tuturor cetățenilor. 

Președintele a remarcat importanța unei comunicări și informări corecte a elevilor despre procesul de aderare la UE și a îndemnat cadrele didactice și manageriale  să discute acest subiect în cadrul activităților școlare, ca împreună să educăm o generație de oameni care înțelege valoarea libertății și o prețuiește. 

Seria consultărilor va continua în următoarele săptămâni.

img24001290

img24001290

img24001290

img24001290

img24001290

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!