FOTO Serviciul Vamal va avea propriul Centru de analiză de risc și inteligență pentru a facilita traficul legitim și a reduce riscul de contrabandă
12:29 | 27.02.2024 Categorie: Societate
Chişinău, 27 feb. /MOLDPRES/. Serviciul Vamal va avea propriul Centru de analiză de risc și inteligență (CARI) pentru a facilita traficul legitim și a reduce riscul de contrabandă. Astăzi a avut loc evenimentul de lansare a procesului de creare a centrului, la care a participat conducerea Serviciului Vamal, a Agenției Statelor Unite pentru Dezvoltare Internațională (USAID) și a Programului USAID Reforme Instituționale și Structurale în Moldova (MISRA), informează MOLDPRES.
Potrivit Serviciului Vamal, situația din Ucraina a influențat creșterea de circa 4 ori a tranzitului de mărfuri peste frontiera vamală a Republica Moldova, dar și faptul că exporturile și importurile sunt acum procesate prin frontiera de vest cu România implică eforturi adiționale din partea Serviciului Vamal și amplifică riscurile de introducere ilegală a mărfurilor.
„Deși eficiența controalelor vamale a sporit, inclusiv grație suportului oferit de partenerii de dezvoltare, efectuarea controlului fizic al mărfurilor și al fiecărui mijloc de transport presupune implicarea mai multor funcționari vamali. În această situație, este necesar ca autoritățile vamale să utilizeze metodologii avansate de evaluare a riscurilor identificând operativ și exact tranzacțiile cu risc sporit. Astfel, managementul riscurilor ce va fi dezvoltat într-o subdiviziune centralizată cu mai multe atribuții - analiză, monitorizare și profilare va permite alocarea eficientă a resurselor necesare, orientând controalele vamale către transporturile și mărfurile cu un risc mai mare și facilitându-le pe cele conforme. Aceste acțiuni vor spori măsurile de protecție împotriva activităților ilegale, protejând sănătatea publică, securitatea națională și drepturile de proprietate intelectuală”, a precizat Serviciul Vamal.
În prezent, instituția aplică analiza de risc în efectuarea controalelor la frontieră, ceea ce duce la reducerea semnificativă a timpilor de traversare prin posturile vamale, dar luând în considerare circumstanțele generate de războiul din regiune sunt necesare tehnici mai sofisticate de evaluare a riscurilor. De aceea, Serviciul Vamal, cu suportul USAID prin intermediul programului MISRA, va înființa un nou CARI pentru consolidarea managementului vamal, luarea deciziilor bazate pe date și identificarea operativă a răspunsurile la criză.
În cadrul evenimentului, a fost prezentat conceptul Centrului de analiză de risc și inteligență și perspectivele de viitor, care a oferit o viziune de ansamblu asupra procesului de identificare și profilare a riscurilor, optimizarea măsurilor de control vamal, implementarea mecanismelor avansate de analiză a riscurilor și colectarea de date și informații.
De asemenea, Serviciul Vamal și MISRA au semnat un Memorandum de Înțelegere, care stabilește angajamentele în elaborarea conceptului cuprinzător privind CARI, inclusiv definitivarea cadrului normativ și operațional, elaborarea proceselor de management al riscurilor, dezvoltarea de instrumente digitale și echipamente și software necesare.