ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Președintele Bulgariei Radev: „Trimiterea de trupe NATO în Ucraina ar implica un conflict global’’

17:44 | 27.02.2024 Categorie: Externe

Sofia, 27 feb. /MOLDPRES/. „Trimirea de trupe NATO în Ucraina, chiar și pe baza de acord bilateral, implică un conflict global”, a menționat președintele Bulgariei, Rumen Radev, la o conferință de presă, informează BTA, citat de MOLDPRES.

Dânsul a comentat o declarație a președintelui Franței Emmanuel Macron, făcuta luni la Paris, precum că „nu exista consens acum pentru trimiterea de trupe în teren în mod oficial. Dar în ce privește dinamica, nimic nu poate fi exclus”. 

„Urmărim cu interes și neliniște sinceră întâlnirile liderilor europeni la Paris, unde începe sa fie testată opinia publică în privința trimiterii de trupe de către țări aparte”, a specificat Radev. „Strategia de acordare a cât mai multe arme în mod clar nu funcționează. Marea problemă nu este ca nu mai sunt arme, marea problemă este că noi ramânem fără oameni pe câmpul de lupta și eu cred că liderii europeni vor da dovadă de suficient simț și o abordare echilibrată în susținerea Ucrainei, în așa fel încât să nu sfârșim cu riscul unui al treilea război mondial și un conflict nuclear”, a mai spus șeful statului bulgar.        

„Astept ca prim-ministrul Bulgariei să aducă mai multă claritate cu privire la ceea ce a prezentat ieri drept pregătire pentru un acord bilateral de securitate între Ucraina şi Bulgaria”, a mai spus Radev.   

„Îndemn la o abordare examinată cu grijă și echilibrată. Nu putem lăsa Ucraina singură, pentru că asta ar compromite credința noastră în principiile și valorile noastre și în dreptul internațional. Fiecare țară are dreptul să-și apere suveranitatea, libertatea și independența. Nu ne putem permite acțiuni negândite, care ar putea duce la un conflict militar global”, a opinat președintele. „Vedem că strategia de obținere a victoriei pe câmpul de luptă prin mijloace militare nu a dat rezultate dorite timp de doi ani. Numărul victimelor și devastarea cresc”, a adaugat seful statului bulgar.

img24001429

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!