ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Patru administratori de companii au fost reținuți de CNA

10:32 | 05.03.2024 Categorie: Societate

Chişinău, 5 mar. /MOLDPRES/. Patru administratori de companii au fost reținuți de Centrul Național Anticorupție (CNA) într-un dosar de deposedare a Primăriei capitalei de circa 8 ha de teren în valoare de peste 10 milioane de lei, comunică MOLDPRES.

Potrivit CNA, mai multe percheziții au fost desfășurate în această dimineață în municipiul Chișinău, într-un dosar de escrocherie. Patru pretinși administratori de societăți moldovenești au fost reținuți, fiind bănuiți de implicarea într-o schemă de delapidare a Primăriei Chișinău de 8 hectare de teren din sectorul Râșcani, cartierul Poșta Veche, în valoare de peste 10 milioane lei.

Conform faptelor investigate, în perioada anilor 2013-2014, un grup de persoane, care ar fi acționat în complicitate cu funcționari din cadrul Primăriei Chișinău și OCT Cadastru, au utilizat o hotărâre judecătorească falsă, pronunțată în anul 2013 de către Judecătoria Râșcani, prin care ar fi recunoscut valabilitatea unor contracte de vânzare-cumpărare presupus încheiate între Primăria Chișinău cu o societate înregistrată într-o zonă off-shore, dar și cu alte companii moldovenești. În urma acestor contracte, s-a înregistrat fictiv dreptul de proprietate asupra terenurilor cu suprafața totală de 7,9 hectare, transmise anterior în folosința unei Societății pe Acțiuni.     

În timpul perchezițiilor, au fost ridicate obiecte și documente relevante cauzei penale, iar cele patru persoane bănuite de săvârșirea infracțiunii de complicitate la escrocherie în proporții deosebit de mari, urmează a fi plasate în izolatorul CNA.

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!