39 cazuri de gripă au fost confirmate săptămâna trecută, anunță ANSP
16:49 | 12.03.2024 Categorie: Societate
Chişinău, 12 mar. /MOLDPRES/. În perioada 4 – 10 martie, au fost înregistrate 39 de cazuri de gripă sezonieră, confirmate prin metoda de laborator și clinico-epidemiologică, comunică MOLDPRES.
Potrivit Agenției Naționale pentru Sănătate Publică (ANSP), în ultima săptămână se atestă o descreșterea numărului de infectări cu 45% comparativ cu săptămâna precedentă.
În perioada menționată, în laboratoarele ANSP au fost investigate 48 de probe la prezența virusurilor gripale, non-gripale și SARS-CoV-2. În opt dintre acestea au fost confirmate virusurile gripale (3 – A-nesubtipat, 4 – A(H1N1)pdm09, 1- A(H1N1)pmd09+ SARS-CoV-2) și o probă a fost pozitivă la prezența virusului SARS-CoV-2.
În total, în Republica Moldova de la începutul sezonului rece au fost înregistrate 1601 cazuri de gripă, 174 619 de cazuri de viroze.