Cristina Gherasimov: Consiliul European apreciază progresul R. Moldova în îndeplinirea reformelor necesare pe calea aderării la UE
12:52 | 22.03.2024 Categorie: Politică
Chişinău, 22 mar. /MOLDPRES/. Consiliul European apreciază progresul înregistrat de Ucraina și Republica Moldova în îndeplinirea reformelor necesare pe calea aderării la Uniunea Europeană. Declarația a fost făcută astăzi de vicepremierul pentru Integrarea Europeană, Cristina Gherasimov, în timpul unei conferințe de presă, transmite MOLDPRES.
Oficialul a prezentat rezultatele vizitelor de lucru efectuate la Bruxelles și Berlin, precum și ultimele evoluții în parcursul de aderare la Uniunea Europeană.
„Statele membre invită Consiliul să adopte cadrul de negociere în mod rapid și să întreprindă următorii pași fără întârziere. Salutăm decizia și ne dorim o adoptare cât mai rapidă a acestui cadru, precum și organizarea în timpul cel mai apropiat a primei conferințe interguvernamentale care să marcheze lansarea oficială a negocierilor de aderare”, a spus oficialul.
Vicepremierul pentru Integrarea Europeană a remarcat că prima conferință interguvernamentală ar urma să aibă loc în următoarele luni. „Aceasta reprezintă un moment cheie, întrucât ne va oferi acel cadru fără de care nu putem iniția negocierilor per capitol. Până atunci urmează să continuăm cu etapa de evaluare a legislației naționale față de cadrul normativ al UE”, a afirmat Cristina Gherasimov.
În perioada 11-14 martie curent, viceprim-ministrul pentru Integrare Europeană, Cristina Gherasimov, a efectuat o vizită de lucru la Bruxelles, iar pe 15 martie la Berlin. Pe durata acestor zile, delegația moldovenească a participat la mai multe sesiuni explicative privind legislația UE.