ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

FAO desfăşoară la Chişinău un atelier privind consolidarea rezilienței sistemelor agroalimentare

10:29 | 26.03.2024 Categorie: Economie

Chişinău, 26 mar. /MOLDPRES/. Un atelier de lucru al Organizației Națiunilor Unite pentru Alimentație și Agricultură (FAO) se desfășoară în perioada 25-27 martie la Chișinău, cu scopul de a identifica soluții privind consolidarea rezilienței sistemelor agroalimentare în actualul context regional, marcat de secete frecvente și războiul din Ucraina, transmite MOLDPRES.

La eveniment participă oficiali de rang înalt, experți independenți, membri ai mediului academic, public și privat, din 12 țări ale regiunii Europa și Asia Centrală, în care FAO implementează proiecte de asistență tehnică și financiară în susținerea sectorului agricol și a sectoarelor conexe. Printre obiectivele atelierului se numără stabilirea aspectelor-cheie ale sprijinului de urgență al FAO pentru țările afectate de războiul din Ucraina și de secetă, prezentarea celor mai recente studii și rapoarte din sectorul agroalimentar, precum și familiarizarea cu sistemele FAO de avertizare și monitorizare a fenomenelor climatice adverse în agricultură, potrivit Ministerului Agriculturii și Industriei Alimentare (MAIA).

„Republica Moldova este onorată să fie gazda acestei reuniuni organizată de FAO în parteneriat cu instituțiile responsabile din 12 state. Țara noastră a simțit direct consecințele războiului asupra sistemului economic și fermierii au avut de suferit în urma crizelor actuale din regiune. În acest sens, mulțumim FAO pentru ajutorul de urgență acordat sectorului agricol din Moldova și pentru contribuția majoră a combaterii efectelor negative cauzate de secetă și război în regiune”, a declarat Vasile Șarban, secretar de stat al MAIA.

Participanții la seminar vor mai discuta despre cum pot amplifica rezultatele procesului de producție a produselor agricole cu valoare  adăugată, despre dezvoltarea facilităților de procesare, dar și despre cum pot optimiza costurile ce țin de transport și logistică prin intermediul relațiilor comerciale. „Este important ca țările din regiune să depună eforturi consolidate pentru a depăși amenințările din sectorul agroalimentar, iar această platformă este un bun prilej pentru a fortifica parteneriatele existente, dar și pentru stabili noi colaborări în domeniu. FAO este alături de statele afectate, oferă sprijin și expertiză pentru îmbunătățirea securității alimentare și a mijloacelor de trai durabile”, a estimat Tudor Robu, reprezentantul adjunct al FAO în Republica Moldova.

În cadrul evenimentului vor fi prezentate studii de caz din cadrul programului de sprijin de urgență al FAO în state precum Republica Moldova, Armenia, Macedonia de Nord, Turcia sau Uzbekistan. În cea de-a treia zi a atelierului de lucru, reprezentanții statelor participante vor face schimb de experiență în cadrul unor vizite la Institutul de Fitotehnie din Porumbeni și la o Cooperativă agricolă din raionul Ialoveni, specializată în exportul de struguri de masă.

 

img24002134

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!