ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Statul va susţine mai multe lucrări de revitalizare urbană la Drochia

13:19 | 27.03.2024 Categorie: Regiuni

Chişinău, 27 mar. /MOLDPRES/. În orașul Drochia încep lucrările pentru creșterea nivelului de trai în zona de revitalizare Valea Curechiului, prin dezvoltarea unui mediu urban durabil, accesibil, sigur și atractiv pentru toți locuitorii și vizitatorii orașului. Acesta este obiectivul general al unui proiect de dezvoltare regională finanțat din sursele Fondului Național pentru Dezvoltare Regională și Locală (FNDRL) și implementat de Agenția de Dezvoltare Regională Nord (ADR Nord), transmite MOLDPRES.

La Primăria orașului Drochia ieri a avut loc o ședință de inițiere a lucrărilor de modernizare a orașului prin dezvoltarea infrastructurii publice. Reprezentanții ADR Nord, autoritatea publică locală, proiectanții și antreprenorul responsabil de executarea lucrărilor au discutat despre rolul, responsabilitățile și procedurile de interacțiune între părțile implicate în procesul de implementare a contractului de execuție a lucrărilor.

„Conform contractului de antrepriză semnat recent, în decurs de maxim cinci luni de la primirea ordinului de începere a execuției, SRL „Drostal” s-a angajat să amenajeze un parc și teritoriul adiacent în orașul Drochia. Lucrările de revitalizare urbană presupun amenajarea unui spațiu public, modernizarea infrastructurii urbane prin realizarea măsurilor de infrastructură stradală și amenajarea a două terenuri de joacă și amenajarea unui complex sportiv pe o suprafață de minim 3500 mp”, explică ADR Nord.

Printre beneficiarii finali ai acestui proiect se numără circa 4500 de drochieni care locuiesc în zona de revitalizare Valea Curechiului, dar și toți locuitorii orașului Drochia. Valoarea contractului de antrepriză constituie 9,6 mln de lei, contribuția Primăriei orașului Drochia fiind de 10% din valoarea contractului.

În acest an, din sursele FNDRL, ADR Nord implementează în nordul țării șapte noi proiecte de dezvoltare și revitalizare urbană. Unul dintre acestea este proiectul „Creșterea nivelului de trai în zona de revitalizare Valea Curechiului a orașului Drochia”, depus de Primăria orașului Drochia în cadrul Concursului pentru identificarea, evaluarea și aprobarea proiectelor de dezvoltare urbană, revitalizare economică și socială a orașelor (noiembrie 2022).

img24002179

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!