Registrul arheologic național va fi completat cu monumente noi
12:42 | 28.03.2024 Categorie: Cultură
Chişinău, 28 mar. /MOLDPRES/. Peste 11 mii de situri arheologice din țara noastră vor fi introduse în Registrul arheologic național și vor beneficia de protecție specială. Un proiect de lege care prevede acest lucru a fost votat astăzi de Legislativ, comunică MOLDPRES.
Proiectul privind aprobarea Registrului arheologic național a fost elaborat de Ministerul Culturii în colaborare cu Agenția Națională Arheologică, în baza informațiilor din Registrul monumentelor Republicii Moldova ocrotite de stat, a informațiilor și studiilor publicate în literatura de specialitate și a manuscrisului Repertoriului monumentelor de arheologie.
Potrivit autorilor, utilizarea acestui Registru va avea drept rezultat evidența siturilor arheologice, delimitarea și protecția acestora. Mai mult decât atât, informațiile din acest document vor fi luate în considerare la elaborarea planurilor de amenajare a teritoriului și a planurilor urbanistice ale localităților, pentru a preveni distrugerea siturilor arheologice.