ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Președintele Maia Sandu s-a întâlnit cu ministrul norvegian de Externe, Espen Barth Eide

15:33 | 17.04.2024 Categorie: Oficial

Chişinău, 17 apr. /MOLDPRES/. Șefa statului a avut astăzi o întrevedere cu ministrul norvegian de Externe, Espen Barth Eide, în cadrul căreia a subliniat relația solidă dintre Moldova și Norvegia. În contextul crizelor din ultimii doi ani, Norvegia a demonstrat o solidaritate deosebită față de Moldova, sprijinind eforturile țării noastre în ceea ce privește găzduirea refugiaților ucraineni și consolidarea securității energetice, transmite MOLDPRES.

Președintele a apreciat în mod special asistența nerambursabilă în valoarea de 35 de milioane de euro acordată de către Norvegia pentru achiziționarea gazelor naturale. Acest ajutor a jucat un rol important în protejarea cetățenilor Republicii Moldova de impactul prețurilor mari la energie.

În discuție, șefa statului a evidențiat dialogul politic susținut și cooperarea bilaterală în continuă evoluție dintre Moldova și Norvegia. În 2023, Moldova a semnat un acord de liber schimb cu Asociația Europeană a Liberului Schimb din care face și Norvegia. Odată ratificat de Oslo, acordul va oferi noi oportunități economice pentru sectorul privat din Moldova.

Președintele, de asemenea, a salutat deschiderea unui oficiu diplomatic al Norvegiei la Chișinău și a încurajat consolidarea cooperării în domeniile economic, energetic, educației și împăduririi.

img24002815

img24002815

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!