ANOFM a publicat topul celor mai plătite locuri de muncă vacante
10:16 | 18.04.2024 Categorie: Societate
Chişinău, 18 apr. /MOLDPRES/. Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă (ANOFM) a publicat topul celor mai plătite locuri de muncă vacante înregistrate în baza de date a instituției, transmite MOLDPRES.
Potrivit ANOFM, topul celor mai bine plătite locuri de muncă vacante a fost realizat în conformitate cu ofertele şi cerinţele pieţii muncii. Astfel, o companie din orașul Hînceşti oferă pentru postul de maistru în construcţia drumurilor un salariu de 43 200 lei. Cerinţele angajatorului faţă de persoanele cointeresate să aplice sunt atribuite domeniului de coordonare şi supraveghere a activităţilor realizate. Compania dispune de mai multe locuri de muncă vacante pentru: ingineri în siguranţa circulaţiei, operatori la prelucrarea minereurilor şi a rocilor, maşinist la autogreder și finisor, pentru acestea fiind oferită o remunerare de 35 500 – 38 400 de lei.
O altă companie din orașul Străşeni oferă pentru poziţia de tehnolog-şef un salariu de până la 35 000 de lei. Specialistul va fi responsabil de asigurarea controlului producerii şi de ajustarea regimului tehnologic. La fel, compania oferă un salariu de 10 000 - 15 000 de lei pentru trei lăcătuşi-reparatori a instalaţiilor tehnologice.
Totodată, o companie din Chişinău angajează doi operatori call centru, pentru care oferă o remunerare de 15 000 - 30 000 de lei. Angajaţii vor promova şi vor vinde produsele companiei, vor consulta clienţii şi vor recepţiona comenzile.
De asemenea, Serviciul Medical al Ministerului Afacerilor Interne din Chişinău este în căutarea a doi medici specialişti - medic radiolog şi medic imagist pentru serviciul acestora este oferit un salariu de 27 450 de lei. La fel, este nevoie şi de doi medici de familie, cu un salariu de 24 500 de lei.
Pentru informații suplimentare despre locurile de muncă vacante înregistrate în baza de date a ANOFM și condițiile de ocupare a acestora, persoanele pot contacta subdiviziunile teritoriale pentru ocuparea forței de muncă (https://anofm.md/index.php/ro/subdiviziuni) sau pot suna la Centrul de Apel al ANOFM: 0 8000 1000 - apel gratuit în R. Moldova sau (+37322) - 838 414 apel din străinătate. De asemenea, persoanele pot accesa mai multe oferte de muncă pe pagina www.angajat.md.