În Republica Moldova 50 copii și 170 de maturi suferă de hemofilie
11:23 | 18.04.2024 Categorie: Societate
Chişinău, 18 apr. /MOLDPRES/. În Republica Moldova, sub supravegherea medicilor sunt 50 copii și 170 de maturi care suferă de hemofilie. Datele au fost făcute publice de Ministerul Sănătății în contextul marcării Zilei mondiale a hemofiliei, comunică MOLDPRES.
Potrivit MS, evenimentul are scopul de a informa și sensibiliza opinia publică cu privire la această maladie și alte tulburări hemoragice ereditare.
În țara noastră tratamentul pentru hemofilie se oferă gratuit, fiind achiziționat din sursele centralizate programate de către Ministerul Sănătății. Astfel, în anul 2024, au fost alocate 23,2 milioane de lei pentru procurarea factorilor de coagulare.
Totodată, în martie curent, a fost aprobat Programul național privind bolile rare pentru anii 2024-2028, în vederea asigurării accesului echitabil la diagnostic precoce, tratament și servicii de reabilitare pentru persoanele cu boli rare. Realizarea programului va extinde cu 25% acoperirea tratamentului medicamentos specific și a serviciilor de reabilitare pentru mai multe boli rare, inclusiv hemofilia, comparativ cu anul 2023.
În Republica Moldova, copiilor cu hemofilie le este oferită asistență medicală în cadrul secției Hematologie a Institutului Mamei și Copilului, iar adulților – în Departamentul Hematologie al Institutului Oncologic.